Nicu Negru, extrema stângă a dinamoviștilor și a echipei naționale a României este „un produs al handbalului reșițean”. Debutat în prima ligă devreme, la doar 16 ani, aruncat în luptă de fostul „selecționer” Aihan Omer într-o echipă a Reșiței în care evoluau, încă, nume grele, Nicu a confirmat așteptările, evoluțiile sale fiind într-un continuu trend ascendent. Golgheter al Campionatului Mondial U19 din Ungaria (2013) și al Campionatului Mondial de tineret din Brazilia (2015), Negru a făcut pasul și către „prima reprezentativă”, fiind om de bază în echipa antrenată acum de Rareș Fortuneanu.

Salut Nicu!  Ești în București acum, nu? Ați reluat antrenamentele în echipă?

– Da, acum sunt în București. Am reluat antrenamentele la începutul lunii iulie. E adevărat că, după aproape 3 luni, inclusiv acea perioadă de izolare, am profitat de răgazul datorat de „înghețarea” campionatului și am vizitat multe locuri din apropierea orașului natal. Recunosc că nu am avut niciodată timp să le vizitez, mai ales că sunt plecat din Reșița de 8 ani și niciodată nu am avut așa mult timp liber .

Ai pomenit de perioada de „izolare”? Cum au fost antrenamentele în această perioadă, ați fost monitorizați?

– Am făcut antrenament în fiecare zi, am avut un program trimis de preparatorul echipei, dar nu au fost acele antrenamente cu care suntem noi obișnuiti.

Dinamo este cel de al treilea club pentru care evoluezi în prima ligă a României. Să le luăm pe rând: ai debutat la Reșița. Ce amintiri ai din acea perioadă?

– La Reșița mi-am început cariera. A fost perioada junioratului, iar apoi debutul în Liga Națională. Pentru mine a însemnat foarte mult faptul că la doar 16 ani am primit șansa să evoluez în campionat.

– A urmat transferul la CSM București…

–  Da, a urmat transferul la CSM București. A fost o decizie luată în câteva ore, o decizie care pot spune că mi-a schimbat viața. A fost o perioadă minunată din cariera mea, singurul regret este că nu am reușit să câștigăm campionatul după 3 finale jucate.

–  Și Dinamo. Care este povestea transferului? Cum te simți după două sezoane pline, așteptările de la început ți-au fost confirmate, depășite?

– Povestea transferului … Mi-am dorit foarte mult să câștig un titlu, iar asta se putea doar cu Dinamo. Când am fost contactat de conducerea clubului am fost foarte impresionat și am acceptat oferta. A contat foarte mult și faptul că jucam în Champions League. Dinamo este o echipă extraordinară cu palmares de invidiat. Cât despre fani, sunt minunați, iar atmosfera din sală de la aproape fiecare meci este incredibilă. Suntem o echipă puternică și am demonstrat asta.

– Deși ai avut un sezon fabulos, Dinamo fiind neînvinsă în Liga Campionilor și lider autoritar în campionat, nicio medalie, niciun trofeu nu însoțesc aceste performanțe.

– Am avut un sezon excelent, atât pe plan intern cât și în Champions League, iar faptul că nu am primit nici titlul și nici wild-cardul ne-a dezamăgit foarte tare. Am muncit degeaba sezonul acesta, deoarece munca nu ne-a fost apreciată.

Care este partida cea mai spectaculoasă a sezonului pentru tine?

– Eu consider că cel mai spectaculos meci al nostru l-am avut în Polonia, la Wisla Plock, acesta terminându-se la egalitate. Iar miza acelui meci a fost mare, și noi și ei având șanse să mergem mai departe.     

Majoritatea sportivilor au model în carieră. Cine a fost/este pentru tine?

– Întotdeauna mi-a plăcut foarte mult tehnica lui Uwe Gensheimer, deci pot spune că el este modelul meu.

Esti component de bază al echipei naționale, acolo unde, deși avem o istorie bogată în spate, în prezent nu ne merge prea bine. Tu cum vezi lucrurile, din interior, mai ales acum, cu un nou selecționer?

– Da, așa este, trecem printr-o perioadă mai grea, dar eu cred că avem șanse să ne revenim. Da, este un selecționer nou, Rareș Fortuneanu, consider că ne ajută foarte mult, are o mentalitate de învingător și un nou stil de joc. Dar mai avem de muncit ca să ajungem în competitiile puternice.

– Cum este Nicu Negru atunci când nu joacă handbal? Ce preferă să facă în timpul liber?

– Când am momente libere, îmi place să călătoresc, să mă uit la filme și seriale: Game of throne , Sportul Englez sau Viking, îmi mai place să ascult muzică.

– În final, spune-ne te rog, cu ce gânduri aștepți sezonul 2020-2021? – Îmi doresc foarte mult încă un sezon câștigat cu Dinamo și sper să avem evoluții cât mai bune în EHF European League. Pe plan personal sper ca anul viitor să putem ține nunta, deoarece anul acesta am fost nevoiți sa o amânăm din cauza pandemiei. Am reușit să facem doar cununia civilă, eveniment la care au participat familia și câțiva prieteni.

Foto: Facebook Nicu Negru și Marian Cărăvan MC

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.